Conferință de informare la Agigea

La Agigea, “Solidari”-tatea se manifestă prin diseminarea de informații relevante înscrierii tuturor celor interesați în Antreprenoriat Social, plecând de la simpla informare, continuând cu stimularea interesului și a încrederii în inițiativă, ajungând la consiliere și instruire profesionistă pentru parteneriat la succes cu toți cei interesați. Într-un cadru informal s-au adresat întrebări, s-au realizat scenarii, s-a descoperit că și la Agigea se dorește inițierea în Antreprenoriat Social și, chiar, realizarea de noi entități / structuri de economie socială în viitor. Județul Constanța are încă un potențial neexplorat ce merită să beneficieze de oportunitățile de finanțare prin proiect.

Conferință de informare la Constanța

Miercuri, 12 septembrie 2019, la Fundația Stânca Veacurilor – Constanța, Asociația Mâini Întinse a organizat o conferință de informare în cadrul proiectului Solidar-Parteneri la Succes!, subactivitatea 1.1. Informarea publicului cu privire la acțiunile derulate în cadrul proiectului.

Evenimentul a reunit aproximativ 20 de reprezentanți din mediul public și privat, interesați de problematica antreprenoriatului în economia socială.

În deschiderea conferinței, dl. Adrian Popa, expert informare și consiliere antreprenorială, a subliniat importanța proiectului din perspectiva importanței consolidării capacităților întreprinderilor de economie socială,  și din prisma cursurilor de formare în antreprenoriat social și competențe digitale ce vor fi organizate în cadrul proiectului.

În cadrul conferinței managerul de proiect a  evidențiat activitățile proiectului precum și rezultatele finale ale proiectului; de asemenea, s-a făcut o prezentare generală a conceptului de antreprenoriat în economie social.

Reprezentanții proiectului au răspuns unor întrebări adresate de participanți, au fost distribuite pliante de informare.